Andrew finally had to seat down. His thoughts, it seemed, took him back to her. So he hastely grabbed a piece of …NO. “Not enough”, he said, while fetching… two pieces of paper, an envelope and began writting:

Dear lady blue,

As vrea sa stiu daca sa iti scriu in romana sau in engleza. Oricum ma intelegi. In plus, de data asta, nu o sa iti mai transcriu prima varianta. Nu o sa ma mai razgandesc, ci o sa ajung la tine. Pe doua pagini. Ca apoi, sa ajung si la…

Asa. Esti ca un labirint.
Ca un libirint plin de flori, si de ghirlande si iedera.
Iar uneori, ca sa ma incurci mai tare, nu iti mai aud nici vocea.
Iar alteori, imi pui si o esarfa la ochi, incat doar sa pot intui si sa merg dupa parfum.

Cand te-am cunoscut, aveai o alta culoare. Acelasi mers, usor apasat, si totusi nu atingeai nimic in urma ta. Mainile tale se tineau fie de cureaua gentii tale, ori incercau sa regaseasca aerul de dimineata, pe care l-ai lasat la 8 fara. De cand te stiu tot pe partea dreapta a strazii te vad. Cum poti sa ajungi acasa tot pe acolo? Pe mine ma omoara monotonia. Tu treci dincolo de ea. E ca si cum ai un strat de intelegere si hartii de planuri pentru nopti si zile. Te descurci cu ce stii si cu ce visezi. Toate se intorc inapoi la tine. Le filtrezi intr-un anume fel, pe care nu ma lasi sa i-l intuiesc.

Daca m-ai lasa, am putea imparti timpul nostru, cat ne-a mai ramas. Iar daca nu vrei sa il taiem, lasa-ma sa il dublez pe al meu. Cand sunt langa tine, traiesc de doua ori. Ochii tai curati, linistea lor, si mainile pe care le ascunzi, sunt exact ce nu am eu.

Lasa-ma sa iti scriu acum dezordonat ca un copil de 12 ani. Lasa-ma sa fiu timid ca un pustan, care tocmai descopera clasa a 8-a. Dar lasa-ma sa fiu cel pe care il astepti, sigur pe el, cand te strang in brate.

(…)

Was that the sound of his phone? Yes, she finally texted him. Telling Andrew to call her back, when possible. Yes, she looked around and found him missing.

Recently, I’ve been stuck on this ideea – having the faith of a child. Forgiving and receiving forgivness. Giving up worries and concerns. Throwing away frustration. There is a song with the same name from The OC Supertones – “Faith of a child”. There’s lots of other fresh stuff… The songs from Young Oceans. The quotes from Bill Johnson’s facebook page. The True Bible Myth from Michael Heiser.

It’s like a slow motion tornado. It lifts thoughts and worries above the ground. It mixes carelessness and smiles. Stillness and autumn leaves. The new and the old. It recreates, while still maintaing shades of originality. It’s fresh as a lemonade in late July.

But the focus falls back on ourselves and the ones around us, and not onto the process itself. As I am trying to renew my mind, my way of thinking and believing, there’s magic happening in the spiritual. There are plans that unreveal, thoughts that come into being. From the unseen.

Keep believing.

Uneori ma intreb cum pot fi si asa pedant si atent (imi vine, nu stiu de unde) si alteori si asa taran :))

Serios. Poate ca una din astea doua ma plictiseste, poate ca extremele se atrag (si s-au intalnit in mine, sic!).

Nu stiu ce sa mai pun asa ca pun un desen cu un rinocer. No, si apoi ase’.

ar fi sa afirm ca imi place sa nu fiu fericit? sa stiu ca nu pot fi de fapt fericit aici pe pamant. sunt fericit pentru ca nu sunt fericit.

si cat de ciudat ar mai fi sa spun ca sunt absolut sigur ca Dumnezeu are (si) brate de femeie?

Cat de straniu ar fi sa te astepti la ceva mai mare decat cubul tau de vise? la ceva ce sa afecteze viata a zeci si sute oameni. sa dai si sa dai, stiind ca doar asa poti primi. si chiar daca nu ai primi, tot poti da.

si cat de anormal ar fi sa crezi ca lucrurile pe care le ai poti sa le pierzi oricand si sa nu te doara? sa simti ca poti renunta la orice, doar asa.

Cat de iesit din comun sa ai mii de ganduri si totusi sa stii ce e pe primul loc? Sa nu uiti niciodata unde trebuie sa ajungi si efectiv sa simti ca deciziile tale de acum, afecteaza mai mult decat coltisorul tau de existenta umana.

[ Listen to me while you are reading this :) ]

Sometimes i dream of places i have never been to. That i never saw before or thought existed. And then, years or months later, I absolutely and unexplainable crash land there. I find myself in the exact same place i dreamt about. Same colours, same light, the same moment of the day, the exact sky, same feeling. Even the persons around me cary the same message. And there’s always peace in it, there’s always a great sense of rest and “that everything is going to be all right and it’s exactly the way it’s supposed to be ” feeling.

But today was different. Honestly, the last weeks greatly offered me the same sensation. No, i didn’t dream at night these sorts of dreams. Or at least I don’t remember. Still, I am desperatly and insanely trying to stay connected to the unseen domain. Call it as you will. Bill Johnson said something like this: “We, as humans, have (see) the natural (realm, domain) and the supernatural. God has (sees) ONLY (the) NATURAL”. Well, I want to get closer to God, see the realm he sees, without being caught in this natural daily routine of ours.

Today I “dreamt” an old town. Old walls, narrow streets, stone, and dirt. A lot of yellow. A round city square, green trees, old roofs. And again that great feeling of peace and control.

The Webster defines the supernatural as … <Not existing in nature or subject to explanation according to natural laws; not physical or material; “supernatural forces and occurrences and beings”.>

Well, now i guess it’s back to dreaming again and enjoying being alone (but not lonely), remaining meanwhile focused on that same amazing mysterious pursuit called faith.

Astazi o fost o zi plina si interesanta. Still, it  was one of those lonely days. Am mers la ora 2 la parada de deschidere a sezonului moto in Baia Mare, apoi am stat la o poveste cu David, am revazut prieteni vechi si am facut cunostiinta cu oameni noi si faini. Then we went to the lovely Tom & Jerry, more than 30 bikers. Si discutia mea despre religie, biserici si tineri. Common grounds, yeah! Oricum, a fost tare sa vezi o gramada de mese cu casti pe ele, bere fara alcool, suc, si oameni in echipament de motorit (sau nu). The weather was neat.

Acasa, am mancat tot felul de bunatati proaspete (si prajitura!) preparate de sora mea venita in vizita pentru o vreme, pe acasa. Delicious ! Un pui de somn s-a instalat apoi, fara sa ceara insa prea multe. It was interrupted by the rain and the alarm. La 6 am mers sa vad tobele noi ale lui Bogdan. Great sound I might add – it was great seeing them before they leave to the UK – that sleezy island that steals more and more of my friends.

Si cum David pleaca maine din oras, am stat la o poveste (spontana) in Centrul vechi. It was so much fun and so simple ! Chiar radeam de noi – cum am parcat eu chiar in virajul de la Barbarosa, chiar pe strada (dupa linia continua), pe langa masini, cu farurile aprinse. So we talked and laughed, the three of us (his girlfriend included), for about an hour. Asa, de la cat de manelistic stam noi rezemati, IN CENTRU, ne uitam la masini si la oameni, si ne imaginam cum ar fi sa mergem in ceva cluburi de fitze, cu spitzari de 60 de cm, la pantaloni albi, camasa roz, lanturi si ghiuluri… :)) Then we saw a kind of a bitch fight, but it was only one…girl, she only screamed, punched someone and walked out of the car. Bun, asta pe langa povestiri despre cazaturile noastre cu motoarele, videouri virale de pe net, parada de azi si zumzetul de albinute, de scutere, pardon. And the Nord 6 Riders club and other …biker associations. Si apoi am revenit la cum majoritatea celor cu motoare de viteza (speed-uri:D, in mod laic) is cocalari :)) And then boom! Niste isteti s-au pus sa faca intrecere toba cui suna mai tare (asa mai bine de 5 minute), chiar in fata la The Cube sau ce local fitzos select o mai fi si ala. Smart use of your gasoline, fellows.

Putina plimbareala de unul singur, cateva semafoare direct pe verde, niste sensuri giratorii doar asa, si acasa. Could have been worse. Noapte buna, Aprilie, noapte buna.

Josh started to figure it out. He had plenty of spare time: so, he laid on his back, all alone in the green thick grass. With his thoughts, off course. It often (most of time) happened that a small spark released a storm of ideeas in his mind. He simply smiled, used his intuition and started to recap:

The last months have been quite good for him. A great job, his family was doing great, he started painting and writing short children stories again, made some new friends. Then from general things, he slided to more sensitive aspects. Well, it wasn’t as if he would lie to himself, would he?

Sometimes I write because I simply do not love. Or I cannot touch the one I love. Maybe if i’d continuosly be in love i wouldn’t write like this. It’s not that it comes so easily. I’ve become so selective with…well everything. Music has to bring something new, while books must be extremely captivating. Maybe because I am an enthusiastic person.

I don’t even know what her voices sounds like. But I am trully and happily inlove. Inlove with her. With the expectations. Or maybe I don’t even expectations. Knowing that she’s simply doing ok… (But hell yeah, she’d be doing great, if we’d be togheter! No need to hide that from anyone!)

It’s this mistery that keeps us alive. That keeps us with minds sane and eyes wide open. As if we’d hope for better vission, perpetually telling ourselfs to clean our lenses. Cause if she passes by you, today, you’d want to see her as clearer as possible. Her eyes that hit the ground or simply avoid you, ashamed of what a short glance may lead to. Her hair or her hands, grasping her bag.

Live life a little. That”s what I would tell her…’d be telling us. It isn’t as if you’d meet “today” again. You haven’t been filled with adrenaline from head to toe, until you spend a day with me. Trust me. You’ll love it… See this wall? This fence? We can jump over it…or step back. Let me be the crazy guy you sometimes missed, even without knowing he exists or things of you. Or feels what he feels now, for you. And misses you the same.

The truth is…you never know what you loose until you are dreaming it, having it, fighting for it, loving it.

CADRU: Sambata seara, in timp ce mergeam acasa, vremea asta de primavara intarziata a inceput sa isi arunce jos inca o petala…stropi de ploaie, mai multi, mai desi, mai mari.
Si deodata cu ei, mai multe sentimente si legaturi mi-au acoperit mintea, exact cum siroaie de apa acopereau trotuarul.Bun, premiza de a porni de la niste aspecte personale, de la dileme si intrebari subiective pare total deplasata. Adica, ai de gand sa dezvolti o teorie, omule! Si tu pornesti de la ce ti se intampla tie? Ce ganduri iti vin asa, cand cerul de aprilie e gri ca o nebunie si inima ta nu stie de unde sa se adune si de ce sa se agate, din nou?

Da! De ce nu? Si asta, dar si faptul ca recent am avut Paul Sartre si Albert Camus in cap. Si ca aud iar in minte cantece cu nihilism si ideea de adevar.
Si mai e ceva – Michael Heiser vorbea efectiv de providenta asta simpla, care uneori e neglijata pentru ca ne pare banala: o fraza spusa de un prieten ne ramane in cap cu zilele; dam de o carte, ca din senin; cum si muzica ne duce undeva; cum obiectele din jur parca ne formeaza ca un puzzle, sugerand unele fenomene ori trasaturi.

IDEEA: E mereu senzatia de absenta, sau de alergare. Nu alergare “>inspre”, ci alergare “dinspre< “. Si eu am facut asta si poate inca o fac. Daca stai sa analizezi cauza a multor emotii, realizezi ca au radacina cu zile, luni ani in urma. Uneori incapatanarea noastra de a renunta la ceva ce stim ca nu e pentru noi; alteori e lenea de a schimba ceva; poate un gol pe care il ignoram. Atunci cand dezechilibrul pur si simplu loveste din temelii existenta noastra. De ce absenta? Pentru ca oricate probleme am rezolva, mereu apare altceva, ce iti va da impresia ca sta in calea echilibrului si fericirii cautate. De ce absenta? Pentru ca ceea ce cautam nu e sa ne aruncam poverile de pe umeri, pur si simplu, ci sa avem pe cineva care sa puna acolo, pe umeri, ceea ce se potriveste. Pana atunci, domnisoara asta inalta, supla si perfecta, numita “Implinirea” nu are cum sa faca cunostiinta cu noi.

La un moment dat, un om a iesit sa rupa de langa drum ceva iarba, ducand cu el o punga. Cine stie ce intrebare duce cu el de ani de zile, ce gol, incearca sa ignore prin tot felul de activitati. Un baiat trece pe langa mine – vine de la antrenament. Cu ce isi framanta gandurile? I se vede in ochi cum ca nu a fost un an cum si-a propus. Si nu e vorba de “povestea fiecaruia” – e un cliseu deja, si e suprasolicitat. Ci e vorba ca “o absenta e prezenta” in fiecare.

Apoi mi-am dat seama ca as vrea sa pun o postare prin care sa fac experimentul: declar ca sunt agnostic (existentialist) – demonstreaza-mi, arata-mi (fa-ma sa stiu, sa cred…)ca exista Dzeu si ca viata are sens, ca exista adevar si ca se poate cunoaste.

Un alt adevar pe care nimeni nu il poate nega e constiinta omului, care il condamna in caz de nevoie. Altul e dovada existentei lui Dzeu in natura. Si un altul sunt epifaniile (sau revelatii) . Prima data cand am dat de cuvantul asta a fost in liceu – James Joyce in cartea lui…parte autobiografica “Portrait of an Artist as a Young Man”. Sunt sigur ca multi oameni vad ceva foarte clar, sau aud la fel de descifrabil cum aud vocea ratiunii lor. Atunci Dzeu le vorbeste. Si nu ma refer la crestini. La crestini asa ceva e normal sa fie zilnic. Ca painea.

Concluzii: nu e vorba ca imi place filozofia ca si stiinta – pentru ca nu e asa. Dar mi se pare normal sa folosesc toate mijloacele pentru a lupta pentru crestinism si pentru sufletul unui om. O alta concluzie…nu putem trai in ignoranta fata de ceea ce cred altii – respect asta, si incerc sa inteleg care sunt motivele pentru ceea ce cred. Generatia noastra are nevoie atat de lucruri relevante, ce pot fi experimentate, cat si de explicatii logice. Pur si simplu, pentru ca crestinismul nu e un lucru “tampit”, inventat de evrei. E un mister continuu, pentru ca atunci cand incerci sa umbli pe aici, mereu e ceva in plus de descoperit. Mereu sunt lucruri din care nu poti sa extragi o regula clara – pentru ca atunci fie Dzeu nu ar mai fi Dzeu, ci ar fi redus la nivelul rationamentelor si deductiilor noastre; sau, sa zicem ca ai face-o – ai gasi setul de zeci de reguli, principii – atunci ai cadea in extrema de a nu mai avea nevoie constant de providenta Lui si vocea Lui. Ceea ce din nou, ar ridica omul mai presus decat pozitia lui normala, aceea de Creatie a lui Dumnezeu.

E fascnant sa stii ca e asa mult supranatural si inexplicabil in jur. De fapt..noi oamenii avem doua domenii in care ne miscam: cel natural si cel supranatural. Dumnezeuu are doar unul: naturalul.

# We are too YOUNG to live on memories. Create NEW ones, and enjoy the laughs.

# F*** the SOCIAL scene! It’s about what’s going ON behind the curtains.

# Don’t forget MANNERS. Gentlemen are always in the trend.

# If you MEAN it, say it. Otherwise shut up and read some more.

# Work HARD. Someday it will pay off.

# Miracles come to those who BELIEVE in the unseen.

# There’s always someone out there, who will SMILE back.

# Not all dreams always COME true. But at least you’re ALIVE, kicking and screaming.

# Sometimes it’s perfectly sane RUNNING around in CIRCLES as long you are running with the person you LOVE most.

(still writting…)

Aparent, nu exista prea multa coerenta in titlul de mai sus. Dar pentru mine, este. Sa o luam cu inceputul. Sa spunem ca zilele astea m-am gandit mult la evolutia mea, la oamenii ce mi plac, la lucruri ce ne atrag si ne despart. Tot saptamana asta am inceput sa citesc cartea lui Mihai Barbu (Vand kilometrii – e pe www.mongolia.ro – blogul sau) – la sfatul unor prieteni de a-mi folosi timpii morti de la serviciu, cand nu avem clienti, pentru a citi. De aventura asta a lui Mihai de a merge in Mongolia (26000 km) singur, pe un motor de enduro-touring (Bmw F650 GS) stiam de anul trecut, cand mi se pare ca am auzit de el fie pe tenereclub.ro fie pe ceva site-uri moto din Romania.

Mihai a pornit pe drumul asta, dupa cum declara si el “pentru suflet”. Sunt sigur ca nu pentru a scrie o carte despre calatoria sa, nu pentru a face un ghid sau a se da doar de placere pe motor. Nu e un rider in adevaratul sens al cuvantului – si asta o spune tot el. Se vede ca e un om care prezinta aventura sa cu modestie, cu izul de fotoreporter.

A pornit de la ideea de a vinde “500 km” pe un forum de motociclism, doritorilor, pentru a-si acoperi cheltuielile. Astfel s-au vandut 43 de parcele :D Mihai le-a scris in schimb cate o scrisoare, la fiecare sfarsit de parcela.

E tare dar acum nu imi vin in minte punctele slabe. Oh da! E de fapt un jurnal de drum, mai degraba. Unele chestii sunt pur si simplu realitatea. Asptecte din trecutul lui Mihai, nu, din viata lui personala, nu.  Fictiune, nu. Dramatism… Mmm nu prea. Spectaculos…Da, pe alocuri. De fapt fotografiile au ele o viata a lor  – aici se vede modestia omului astuia si cum vede el lumea.

Si adevarul e ca e un curajos.