In ultimele saptamani m-am tot gandit la prieteni. La cum am avut prieteni de-a lungul vietii…cum aveam putini la numar, dar asemeni mie – cu ei imparteam pasiuni, ii ajutam sau ma invatau ei diverse. Cum cei mai buni prieteni, mai apoi, ma ambitionau si provocau, in mod indirect, la mai mult. Mai mult din orice. Cum imi intelegeau dezamagirile si ma incurajau, incercand sa ma ajute sa ma maturizez. Apoi, o perioada in care m-am inchis, pentru o “ea” care tindea sa fie si prieten si lover si mediu social, si grup. Cum mai apoi, nu am mai simtit nevoia unor prieteni. Sporadic, de unii imi era dor si drag, si ne deschideam complet. Fata de altii, liniste. Pe altii i-au rapit orasele mai mari, tarile mai civilizate, casnicia (glumeam!).
Iar anul trecut am reinceput sa cred in prieteni. Sa imi fac prieteni noi. Sa am incredere iar. Sa nu mai tin doar pentru mine lucrurile pe care le am. Da, cred in dragoste. Dar si in prieteni buni, simpatici si dragi pentru care as da orice. Pentru care sunt disponibil oricand (sau ma rog, aproape oricand).
“I think i made a terible mistake!” nu e o fraza cu care poti sa mergi la oricine. Trebuie sa fie cineva care te stie de ani de zile. Care nu te-a barfit si simti ca nici nu ar face-o. In inima caruia ai un loc, oricate prostii ai fi facut. Dar atunci cand prietenul (prietena) tau de demult iti esti si jumatatea perfecta, omule, ai gasit o comoara. Ca semanati, ca va intelegi genial. Not to mention the passion!
I just watched the second episode from “Sherlock”, Season 1, the British modern series of 2011. It’s brilliant, I must say. Different than the 1987 version. I find it slightly hard to comprehend all of their conversations – because of the accent and because of the pace at which they’re always talking or…moving ! This episode was about some unconnected crimes, an 9 million pounds treasure and Chinese culture.
